BUCATARIA GETO-DACILOR

Bucataria romaneasca traditionala a cunoscut, de-a lungul timpului, numeroase transformari si influente, corespunzatoare unor perioade istorice distincte care au marcat existenta poporului roman.

Primele marturii scrise credibile dateaza inca din secolul VI i.e.n., cand putem vorbi deja de o Bucatarie a Geto-Dacilor. Perioada cuprinsa intre secolele II si III e.n. este caracterizata de influente ale gastronomiei cuceritorilor romani.
Urmeaza „epoca” migratiei (intre sec. al III-lea si al VIII-lea). Din secolul al VIII-lea pana in anul 1821 influentele exercitate asupra gastronomiei romanesti vin de la Rasarit.
Intre 1821 si 1918 preparate ale bucatariilor Apusene incep sa-si gaseasca locul pe mesele inaintasilor nostri.

Bucataria romaneasca moderna poate fi divizata, la randu-i, in perioade distincte: cea a provinciilor romanesti (de la Unire si pana in jurul anilor 1950), urmata de gastronomia specifica regimului comunist, ce se intinde pana la 1980.
Intre 1980 si 1989 am putea vorbi de o alimentatie „rationala” (mai totul fiind rationalizat).
„Restauratia” incepe imediat dupa revolutie si continua si in zilele noastre.

Primul articol din miniseria dedicata bucatelor noastre traditionale se refera, in mod firesc, la Bucataria Geto-Dacilor.

cuptor de pamant

Alimentatia neinfricatilor nostri inaintasi era simpla, dar echilibrata din punct de vedere nutritional.

De baza erau legumele (linte, mazare, spanac, varza, usturoi), fructele (mere, pere, struguri, zmeura) si produsele lactate.

Supa de mei, cea de ovaz si hrisca sunt considerate ca fiind preparate uzuale ale vremii.

Graul fiert consumat de catre „cei mai viteji dintre traci” la inmormantari a devenit astazi, dupa mai bine de doua mii de ani, binecunoscuta coliva.

Nici carnea nu lipsea, dacii fiind crescatori de vite, pescari si vanatori iscusiti.

Preferate erau insa mancarurile fierte sau crude.

Cuvantul „branza” este de origine daca. Laptele consumat provenea de la vaci si oi.

Pe langa cultivatul granelor, apicultura era, de asemenea, practicata in mod curent. Albinele faceau parte dintr-o specie adaptata la climatul zonei carpato-danubiene-pontice, fiind prin urmare foarte productive.

Cunoasterea olaritului si prelucrarea fierului faceau posibila nu numai procesarea, ci si conservarea hranei. Mai ales prin afumare sau folosirea sarii.

Langa casele dacilor gaseai, pe langa granar, si gropi adanci cu pereti arsi. Mancarea si bautura erau adesea pastrate in oale ingropate in pamant.

Ambasadorul roman Flavius Tiberius amintea, in secolul VI i.e.n., printre mancarurile gustate in perioada sederii in Dacia: vitel la gratar, porumbei salbatici fripti, carne la protap, miere, pere zemoase pastrate in fan, struguri albi, roz si negri, mere rosii, aurii, vinuri aromate…

Nu putem incheia fara a mentiona viticultura, vechimea acestei indeletniciri pe teritoriul tarii noastre pierzandu-se in negura timpurilor.

Patria cea veche a Geto-Dacilor, Tracia era o regiune viticola, cauza pentru care era considerata ca locul de nastere a zeului vinului, Dionysos. – A.D. Xenopol


Dintre toate partile Europei, Tracia a fost, poate, cea mai veche si cea mai respectata pentru vinurile sale si aceea care si-a pastrat mai mult timp prestigiul – 1908, Raymond Billiard (istoric francez)


Tracii beau vin neamestecat deloc (cu apa) si il imprastie pe hainele lor, socotind ca este o deprindere frumoasa si aducatoare de fericire – descria Platon o ceremonie a stramosilor nostri geto-daci, din neamul tracilor.